sâmbătă, 19 august 2017

Noutăți de Vară în Bibliotecă

💓Salutare tuturor!💗
💚După cum am promis și pe pagina de facebook, am revenit pe blog după atât amar de vreme. Vreau să încep prin a-mi cere scuze față de voi, pentru că n-am mai postat, însă, presupun că știți și voi cum e atunci când ai o duzină de probleme pe cap, iar colac peste pupăză, mai e și Bac-ul în fruntea listei. În fine, am trecut cu brio peste asta, și aviz amatorilor care urmează să treacă în a XII-a, să știți că mi-e milă de voi, dar marș la învățat că nimic nu se compară cu calificativul Reușit din dreapta tabelului de pe Edu.
💚Anul acesta am citit foarte puține cărți, nici n-are sens să mai vorbesc despre ele, pentru că deja există recenzii și păreri, așa că nu vreau să vă plictisesc cu noțiuni fără sens. Dar, ca să reîncep și eu într-un mod ușurel, am să vă prezint cărțile pe care le-am cumpărat vara asta, în nebunia mea de zombie ahtiat să cumpere cărți după un an de chin. :)


💧1. Fetele de Emma Cline. 

Această carte am luat-o chiar de curând, intrigat de copertă și descriere. Însă, în cele 50 de pagini pe care le-am citit până acum, am fost ahtiat de un milion de sentimente și întâmplări destul de banale. Sincer, atunci când am cumpărat-o, mi-am închipuit că este un fel de thriller sau ceva de genul, dar până acum nu a reușit decât să mă plictisească groaznic. Voi încerca să citesc în continuare, iar dacă acțiunea nu evoluează, o să renunț la ea, apoi voi reveni cu o părere argumentată. 

💥2. Simon și Planul Homo Sapiens de Becky Albertalli. 

Am citit această carte acum vreo lună și mi-a plăcut enorm de mult. Pur și simplu, nu am cuvinte să spun cât de mult am adorat-o. V-o recomand cu toată căldura. O să-l iubiți pe Simon. Țin să menționez că acest roman, l-am câștigat la un concurs organizat de Editura Epica, iar recenzia lui o să vină cât de curând. 

👽3. Absolut Tot de Nicola Yoon. 

Carta asta m-a enervat la culme. 1, pentru toată vâlva care s-a creat în jurul ei, pe care, pur și simplu, nu o înțeleg, și 2, pentru că a avut un final atât de prostesc, încât m-a făcut să regret că am dat banii pe ea. Lăsând asta la o parte, coperta și ilustrațiile interioare mi s-au părut superbe și ajută foarte mult la înțelegea textului. Și revin, capitolele minuscule, de cel mult patru pagini, nu m-au ajutat să intru în pielea personajului și nici să empatizez cu ea. O să revin cu mai multe detalii în recenzie. 

👿4. Al Cincilea Val de Rick Yancei

Ediția pe care o am eu din acest roman este cea care este împărțită în două volume. Am citit primul volum într-o zi, chiar dacă văzusem filmul înainte și știam în mare parte ce se va întâmpla. Totuși, Casey cea din carte, nu ma lăsat deloc să mi-o imaginez pe actrița din film. Mi-sa părut că cele două sunt atât de diferite și că cea din carte pare umană decât cea din film. Recenzie cât de curând. 

💫5. Elevul Dima dintr-a Șaptea. 

Și după atâta young adult, am zis să încerc și un clasic român. Partea nașpa e că nu-am început încă să citesc cartea.😂 Bine, am citit vreo 20 de pagini și m-am oprit. Habar n-am de ce, era cumva interesant. Nu foarte, dar nu m-a plictisit ca altele. Sper să o citesc și să revin cu o părere. 

👻6. Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. 

Același lucru s-a întâmplat și cu această carte. Am citit vreo câteva pagini și n-am mai avut chef să citesc. Sper să se întâmple acest lucru pentru că am auzit că e foarte interesantă. Plus că e vorba de personalitate multiplă...

👾7. Harry Potter și Piatra Filosofală de J.K.Rowling.

După ani și ani, mi-a venit și mie într-un târziu pofta să citesc Harry Potter. Și nu regret deloc. Am adorat această carte. E cel mai minunat lucru pe care l-am citit până acum și din prostie, hotărâsem înainte s-o citesc, că n-o să-mi placă. Dar bine că mi-a venit mintea la cap. Nu e nevoie să spun mai mult, dar e pur și simplu magică. 

👯8. Harry Potter și Camera Secretelor de J.K. Rowling. 

Volumul doi nu mi-a plăcut chiar așa de mult, mai ales din cauza unui personaj foarte enervant care mă plictisea la culme de fiecare dată când apărea. Dacă ați citit, știți despre cine vorbesc. Ei bine, mi-a luat cam mult să citesc cartea asta, și mă bucur că am dus-o până la capăt. E Harry Potter, ce poți să mai spui ?

👼9. Harry Potter și Prizonierul din Azkaban.

Încă nu am citit volumul trei, dar sper s-o fac cât de curând. Am văzut filmul, de fapt pe toate, și mă străduiesc să uit ce s-a mai întâmplat, doar ca să mă surprindă iarăși acea atmosferă magică. 


Acestea au fost cărțile pe care mi-le am luat eu vara asta, până acum. Voi ce ați mai citit ? Care e cartea voastră preferată de vara asta ? Aștept comentariile voastre, alături de alte sugestii. V-am pupat! 😚

vineri, 17 februarie 2017

Dacă aș fi fost femeie de Aziz Nasin

Îmi plac cărțile. Citesc tot felul de cărți, indiferent de subiect, an, gen. Important este să-mi atragă atenția. Deseori îmi place să experimentez, să explorez.


De câteva ori pe an, fac următoarea chestie: "vizitez" online câte un anticariat și-mi cumpăr un mare morman de cărți. Sunt cărți necunoscute, pe care le aleg după copertă (nu găsești informații despre toate) sau după nume, depinde ce găsesc la îndemână. Cum ziceam mai sus, dacă îmi atrage atenția, atunci e a mea. 

Îmi place să fac asta deoarece mi se pare avantajos din două puncte de vedere: cheltuiesc puțin, deoarece sunt cărți ieftine și îmi lărgesc orizontul literar. Îmi pică în mână o grămadă de cărți în felul acesta și fără mari cheltuieli. Ultima dată, mi-am cumpărat vreo 20 de cărți cu vreo 50 de lei. 

Așa am obținut și cartea de astăzi, "Dacă aș fi fost femeie", scrisă de Aziz Nesin. Până la această carte nu am auzit de acest scriitor, am aflat ulterior că a fost un foarte prolific scriitor și comic de origine turcă. A scris peste 100 de cărți. 

Este o carte care mă bucur că mi-a picat în mână, îmi aduce aminte de cărțile "Fiecare cu părerea lui" a lui Tudor Mușatescu sau "Toasturi cazone" scrisă de Gh. Brăescu. 

"Dacă aș fi fost femeie" este o colecție amuzantă de povestioare. Cartea este structurată în două mari capitole, "Povestiri" și "Într-o țară".

Primul capitol conține o serie de povestioare contemporane în timp ce a doua parte este destinată basmelor.

Povestioarele sunt amuzante însă în același timp sunt niște satire adresate societății și modului de viață din Turcia. Din păcate, dacă schimbăm numele celor implicați cu nume de la noi, autohtone se potrivesc prea bine, cu toate că această carte a fost scrisă în 1963. 
 
Să trecem un pic prin ele.

Dacă aș fi fost femeie

Prima povestire, cea care dă și numele cărții este foarte amuzantă. Ne explică traseul unui portar într-o fabrică.

Poate fi aplicată lejer corporațiilor de astăzi.  

Selamet, este portar într-o fabrică și are un salariu mic. Își dorește mult sa avanseze și trage pentru asta. Visul i se implinește, patronul îl cheamă și îi mai dă în plus la salariu 30 de lire cu condiția să îl înlocuiască și pe paznicul de noapte, care câștiga 200 de lire pe lună, față de 80 ale lui Selamet. Zis și făcut, el este de acord. Din aproape în aproape, avansează la modul asta până în fabrică mai rămân el, directorul și secretara. Acesta din urmă ii spune ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi fost femeie...

Cum se scrie un articol

Asta este o observație finuță ascunsă sub un strat mare de umor. Practic, autorul ne povestește ceea ce orice ziarist, om de media, blogger etc. știe. Povestea ne spune cum se naște un articol, sau mai degrabă de ce sunt articolele trunchiate. 

Este vorba despre un ziarist care scrie pe o temă, articolul ajunge apoi la soție care îl face să mai taie din el, la fel și copilul și vecinul și soacra și redactorul etc. Ce mai rămâne din articol, asta apare. 

Se închiriază un etaj

Trecem de la scris la justiție. Din această povestire, aflăm cum un om a fost achitat de faptele necomise, nu pentru că justiția l-a găsit nevinovat ci pentru simplul motiv că judecătorul a crezut că ii poate fi de folos. 

Banda 

Iarăși o poveste despre justiție. Cu stupoare și amărăciune pe undeva, mergem pe urma unui hoț de buzunare. Simplu, un hoț fură poșeta unei doamne. Este prins dar în poșetă sunt descoperiți dolari. Polițiștii vor să afle care este sursa lor și merg din aproape în aproape. La sfârșit s-ar putea să aflăm că hoțul nostru nu e neapărat cel mai hoț. 

Cum poate fi descoperit un răufăcător 

O poveste care critică destul de aspru poliția și metodele ei. Într-un mod amuzant, scriitorul vorbește despre metodele de investigare ale poliției, care mai întâi prinde "criminalul" și apoi vede ce-a făcut. 

De ce a mieunat pisica


Este un articol despre natura umană și despre cum totul se întâmplă piramidal, lucru pe care se pare că l-a înțeles foarte bine autorul. 

Practic, în stilul său specific, din aproape în aproape, ne explică cum își varsă oamenii nervii în general. Totul pleacă de la un ministru ponegrit prin ziare. Gradual, acesta își varsă nervii pe subordonați iar valul de nervozitate trece prin toate clasele sociale de la cel mai mic, la cel mai mare. Ultima care o încasează este o amărâtă de pisică.

Cam atât despre această carte, rămâne să o citiți voi, eu garantez că merită. Este o carte lejeră, ușor de citit, poți citi fără probleme măcar câteva pagini pe zi. Autorul, deși are un mod profund și abordează probleme grave ale societății a scris în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor. 


Articol scris de infrasunete.eu 

luni, 5 decembrie 2016

Doamna de la Miezul Nopții- Concurs

Ce trebuie să faci pentru a câștiga acest roman ? E foarte simplu, în doar 4 pași poți avea această carte:  
1. Dă like paginii de Facebook Panda and Books.
2. Dă like paginii de Facebook Casa Cărților Slobozia.
3. Distribuie postarea de pe Facebook a concursului.
4. Dă tag unui prieten în comentariu și spune-ne care este cartea pe care o vei citi de Crăciun. 

Pentru șanse în plus, urmărește-mă pe Instagram.

Atenție! Nu aici se fac înscrierile, ci pe pagina de Facebook Panda and Books. 

Câștigătorul o să fie extras prin tragere la sorți pe data de 30. 12. 2016.

Mulțumesc Librăriei Casa Cărților Slobozia, pentru exemplarul oferit pentru concurs!

Mult succes !:)

marți, 1 noiembrie 2016

Harry Potter și Copilul Blestemat- Concurs

Ce trebuie să faci pentru a câștiga acest roman ? E foarte simplu, în doar 4 pași poți avea această carte: 

1. Dă like paginii de Facebook Panda and Books.
2. Dă like paginii de Facebook Casa Cărților Slobozia.
3. Distribuie postarea de pe Facebook a concursului.
4. Dă tag unui prieten în comentariu și spune-ne care este cartea pe care ai citit-o de Halloween. 

Pentru șanse în plus, urmărește-mă pe Instagram.

Atenție! Nu aici se fac înscrierile, ci pe pagina de Facebook Panda and Books. 

Câștigătorul o să fie extras prin tragere la sorți pe data de 29. 11. 2016.

Mulțumesc Librăriei Casa Cărților Slobozia, pentru exemplarul oferit pentru concurs!

Mult succes !:)

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Nerve- Adevăr sau provocare de Jeanne Ryan

Ce trebuie să faci pentru a câștiga acest roman ? E foarte simplu, în doar 4 pași poți avea această carte: 

1. Dă like paginii de Facebook Panda and Books.
2. Dă like paginii de Facebook Casa Cărților Slobozia.
3. Distribuie postarea de pe Facebook a concursului.
4. Dă tag unui prieten în comentarii și spune-ne ce carte ești nerăbdător să citești în această toamnă. 

Pentru șanse în plus, urmărește-mă pe Instagram.

Atenție! Nu aici se fac înscrierile, ci pe pagina de Facebook Panda and Books. 

Câștigătorul o să fie extras prin tragere la sorți pe data de 29. 10. 2016.

Mulțumesc Librăriei Casa Cărților Slobozia, pentru exemplarul oferit pentru concurs!

Mult succes !:)

luni, 12 septembrie 2016

Back to school #12


Ei bine...da! Astăzi este începutul noului și ultimului ( pentru mine) an școlar!  S-a terminat cu lenevitul, cititul de cărți interesante, vizionarea de filme non-stop și nopțile albe pline de țânțari. Încep sesiunile de învățat ( mai mult tocit) și stres pentru celebrul examen al maturității pe care un procent destul de mare de elevi...îl pică.  Asta ce înseamnă ? Că rămân pe veci copii ? Dacă e așa, aș fi și eu bucuros să-l pic, pentru a mai petrece câțiva ani de copilărie.

Mda. Știm că nu așa merg lucrurile, dar alegerea noastră nu contează pentru restul lumii, așa cum o muscă moare zdrobită de un plici, și nimănui nu-i pasă de ea. Eu sunt de părere că ar trebuii să ne forțăm un pic, în așa fel în cât să ne ridicăm cât mai sus și să schimbăm povestea care nu se mai sfârșește.
Spre exemplu: Eu mi-am propus să dau la Facultatea de Științe Politice pentru a ajunge Ministru al Învățământului, și să schimb totodată materiile de Bac. Știu că pare hilar, dar sunt extraordinar de sigur că dacă lucrul ăsta s-ar întâmpla, totul s-ar schimba radical.

Cam atât am avut eu de spus. Știu că sunt puține cuvinte, dar pe restul vreau să le păstrez pentru școală ;) V-am pupat !:*


vineri, 2 septembrie 2016

Piept de pui la cuptor







800 grame de piept de pui
5 fire de cimbru
5 căței de usturoi
3 linguri de ulei
4 linguri de sos de roșii cu ardei
sare și piper după gust









1. Pieptul de pui se taie felii potrivite .

2. Într-un bol adăugăm și amestecăm: cimbrul tăiat mărunt, cățeii de usturoi zdrobiți, sosul de roșii cu ardei, uleiul, sarea și piperul după gust. Ungem feliile pe toate părțile și introducem la rece pentru cel puțin 1 oră.

3. Într-o tavă adăugăm 2 litri de ulei + 100 ml de apă și introducem la cuptor pentru 30 de minute.

4.  Se înlătură capacul sau folia și se mai lasă friptura la cuptor 10-15 minute, până se rumenește ușor.

5. Se servește caldă alături de garnitură și salată.


Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *