sâmbătă, 19 august 2017

Noutăți de Vară în Bibliotecă

💓Salutare tuturor!💗
💚După cum am promis și pe pagina de facebook, am revenit pe blog după atât amar de vreme. Vreau să încep prin a-mi cere scuze față de voi, pentru că n-am mai postat, însă, presupun că știți și voi cum e atunci când ai o duzină de probleme pe cap, iar colac peste pupăză, mai e și Bac-ul în fruntea listei. În fine, am trecut cu brio peste asta, și aviz amatorilor care urmează să treacă în a XII-a, să știți că mi-e milă de voi, dar marș la învățat că nimic nu se compară cu calificativul Reușit din dreapta tabelului de pe Edu.
💚Anul acesta am citit foarte puține cărți, nici n-are sens să mai vorbesc despre ele, pentru că deja există recenzii și păreri, așa că nu vreau să vă plictisesc cu noțiuni fără sens. Dar, ca să reîncep și eu într-un mod ușurel, am să vă prezint cărțile pe care le-am cumpărat vara asta, în nebunia mea de zombie ahtiat să cumpere cărți după un an de chin. :)


💧1. Fetele de Emma Cline. 

Această carte am luat-o chiar de curând, intrigat de copertă și descriere. Însă, în cele 50 de pagini pe care le-am citit până acum, am fost ahtiat de un milion de sentimente și întâmplări destul de banale. Sincer, atunci când am cumpărat-o, mi-am închipuit că este un fel de thriller sau ceva de genul, dar până acum nu a reușit decât să mă plictisească groaznic. Voi încerca să citesc în continuare, iar dacă acțiunea nu evoluează, o să renunț la ea, apoi voi reveni cu o părere argumentată. 

💥2. Simon și Planul Homo Sapiens de Becky Albertalli. 

Am citit această carte acum vreo lună și mi-a plăcut enorm de mult. Pur și simplu, nu am cuvinte să spun cât de mult am adorat-o. V-o recomand cu toată căldura. O să-l iubiți pe Simon. Țin să menționez că acest roman, l-am câștigat la un concurs organizat de Editura Epica, iar recenzia lui o să vină cât de curând. 

👽3. Absolut Tot de Nicola Yoon. 

Carta asta m-a enervat la culme. 1, pentru toată vâlva care s-a creat în jurul ei, pe care, pur și simplu, nu o înțeleg, și 2, pentru că a avut un final atât de prostesc, încât m-a făcut să regret că am dat banii pe ea. Lăsând asta la o parte, coperta și ilustrațiile interioare mi s-au părut superbe și ajută foarte mult la înțelegea textului. Și revin, capitolele minuscule, de cel mult patru pagini, nu m-au ajutat să intru în pielea personajului și nici să empatizez cu ea. O să revin cu mai multe detalii în recenzie. 

👿4. Al Cincilea Val de Rick Yancei

Ediția pe care o am eu din acest roman este cea care este împărțită în două volume. Am citit primul volum într-o zi, chiar dacă văzusem filmul înainte și știam în mare parte ce se va întâmpla. Totuși, Casey cea din carte, nu ma lăsat deloc să mi-o imaginez pe actrița din film. Mi-sa părut că cele două sunt atât de diferite și că cea din carte pare umană decât cea din film. Recenzie cât de curând. 

💫5. Elevul Dima dintr-a Șaptea. 

Și după atâta young adult, am zis să încerc și un clasic român. Partea nașpa e că nu-am început încă să citesc cartea.😂 Bine, am citit vreo 20 de pagini și m-am oprit. Habar n-am de ce, era cumva interesant. Nu foarte, dar nu m-a plictisit ca altele. Sper să o citesc și să revin cu o părere. 

👻6. Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes. 

Același lucru s-a întâmplat și cu această carte. Am citit vreo câteva pagini și n-am mai avut chef să citesc. Sper să se întâmple acest lucru pentru că am auzit că e foarte interesantă. Plus că e vorba de personalitate multiplă...

👾7. Harry Potter și Piatra Filosofală de J.K.Rowling.

După ani și ani, mi-a venit și mie într-un târziu pofta să citesc Harry Potter. Și nu regret deloc. Am adorat această carte. E cel mai minunat lucru pe care l-am citit până acum și din prostie, hotărâsem înainte s-o citesc, că n-o să-mi placă. Dar bine că mi-a venit mintea la cap. Nu e nevoie să spun mai mult, dar e pur și simplu magică. 

👯8. Harry Potter și Camera Secretelor de J.K. Rowling. 

Volumul doi nu mi-a plăcut chiar așa de mult, mai ales din cauza unui personaj foarte enervant care mă plictisea la culme de fiecare dată când apărea. Dacă ați citit, știți despre cine vorbesc. Ei bine, mi-a luat cam mult să citesc cartea asta, și mă bucur că am dus-o până la capăt. E Harry Potter, ce poți să mai spui ?

👼9. Harry Potter și Prizonierul din Azkaban.

Încă nu am citit volumul trei, dar sper s-o fac cât de curând. Am văzut filmul, de fapt pe toate, și mă străduiesc să uit ce s-a mai întâmplat, doar ca să mă surprindă iarăși acea atmosferă magică. 


Acestea au fost cărțile pe care mi-le am luat eu vara asta, până acum. Voi ce ați mai citit ? Care e cartea voastră preferată de vara asta ? Aștept comentariile voastre, alături de alte sugestii. V-am pupat! 😚

4 comentarii:

  1. Am cumparat si eu Fetele, dar nu am apucat sa o citesc. Spor la lecturi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am si eu Mintile lui Billy Milligan, respectiv cele 3 volume din HP. Tare imi doresc sa pot să achiziționez cat mai repede Invitatie la vals

    RăspundețiȘtergere
  3. Am si eu Mintile lui Billy Milligan, respectiv cele 3 volume din HP. Tare imi doresc sa pot să achiziționez cat mai repede Invitatie la vals

    RăspundețiȘtergere
  4. Elevul Dima dintr-a șaptea este una dintre cărțile pe care eu le ador. Mi-aș fi dorit să fie inclusă si in programa școlară (nimic nu mai are loc de "Ion" al lui Rebreanu), dar, din păcate, nu mereu primim ce ne dorim.
    Oricum, eu ador cartea.❤️❤️

    RăspundețiȘtergere

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *