vineri, 1 aprilie 2016

Wrap Up #2- Martie

În această lună am reușit să citesc patru cărți. Unele mi-au plăcut, altele nu, dar ar fi mai bine să spun câte ceva despre fiecare în parte.


Prima carte citită a fost Valuri de Viață de Lina Moacă. Mi-a plăcut foarte mult cartea și în ciuda faptului că are cam multe pagini, am citit-o destul de repede. Îi mulțumesc Linei pentru exemplar și îi doresc să scrie cât mai multe cărți minunate. Recenzia acestei cărți o puteți găsi aici. 

Cea de-a doua a fost Orașul Oaselor de Cassandra Clare. Mi-a plăcut extraordinar de mult  această carte și cu siguranță voi citi și restul seriei. Sincer, serialul Shadowhunters m-a făcut să citesc și cartea, așa că nu mai am ce să mai spun. Presupun că toată lumea știe povestea. Recenzia cărții o găsiți aici. 


A treia carte a fost Morți până la Apus de Charlaine Harris. Am început s-o citesc acum mult timp și plănuiam s-o termin luna asta. Nu mi-a plăcut deloc! Mi-sa părut o carte plină de clișee și foarte plictisitoare. Recenzia ei o găsiți aici

Ultima carte pe care am citit-o a fost Copiii Oceanului de Nicolae Petre Vrânceanu. Mi-a plăcut foarte mult această carte. Ilustrațiile sunt minunate, iar conținutul e de foarte bună calitate. Recenzia ei o voi posta mâine. 

Voi ce cărți ați mai citit ?




marți, 29 martie 2016

Recenzie Morți până la Apus de Charlaine Harris

Produs publicat în 2012 de Leda
Data apariției: Ianuarie 2012
Gen: Fantasy
Colecția Carte de Buzunar
Format: 105 x 175
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 464
Titlu Original : Dead Until Dark 





Această carte face parte din seria Vampirii Sudului, care stă la baza serialului True Blood, o producție originală HBO, realizat de regizorul serialului Sub Pământ SRL.
Într-un orășel liniștit și aparent pașnic din Louisiana, vârcolacii, menadele, teriantropii, vampirii și oamenii, par a conviețuii în armonie.Însă când vampirul Bill se îndrăgostește de Sookie Stackhouse, o barmaniță cu calități telepatice, tot acest univers explodează...



Nu aș vrea să fac recenzii negative cărților, dar simt nevoia să-mi expun părerea despre această carte. Am auzit de ea acum vreo 4 ani, însă nu ma atras nici coperta, nici descrierea pe care o are. Eram în punctul de a face o comandă pe un site și am văzut seria asta la doar 28 de lei. M-am gândit că o voi termina repede, dar s-a dovedit o pierdere de timp.  

M-am apucat de acest volum în decembrie 2015, citind cam 8 capitole. În aceste 8 capitole, a reușit să mă plictisească amarnic din cauza faptului că nu am găsit ceva nou față de celelalte cărți pentru adolescenți.
Am hotărât să o termin acum pentru a-mi atinge numărul de cărți citite luna asta, care a fost cam leneșă. A reușit să mă scoată din sărite veșnicul clișeu Fata Bună- Băiatul Rău, ce se tot repetă în toate cărțile. Dacă știți o carte în care nu se regăsește acest clișeu, vă rog să-mi spuneți urgent!     
Un alt lucru care ma deranjat a fost că personajul principal, Sookie, trecea foarte lin peste evenimentele nefericite. Plângea vreo două pagini și cam atât cu suferința.
Capitolele nu au mai puțin de 50 de pagini, iar formatul este groaznic și scrisul prea înghesuit.

Dacă v-a plăcut această carte, nu mă ascultați pe mine, e strict părerea mea.



                                           Rating-ul pe care i-l dau este de 1/5 ursuleți!


Charlaine Harris s-a născut pe 25 noiembrie 1951, fiind cel mai bine vândut autor ce a scris mistere și crime. Ea locuiește în Kansas împreună cu soțul și cei doi copii ai săi. În timpul serviciului compunea poezii despre fantome și mai târziu a început să scrie teatru.








duminică, 20 martie 2016

Recenzie Orașul Oaselor de Cassandra Clare -- Volumul 1 din seria Instrumente Mortale

Produs publicat în 2014 de Leda
Data apariției: Martie 2014
Gen: Science Fiction, Fantasy
Traducător: Cristina Jinga
Format: 150 x 230
Tip coperta: Cartonată
Număr pagini: 480
Titlu Original: City of Bones 

Sinopsis: Clay Fray, o fată de cincisprezece ani, are darul Vederii...un dar pe care ceilalți oameni nu-l au.Ea vede vârcolaci, vampiri, zâne, demoni și alte creaturi care populează Lumea din Umbră. În Orașul Oaselor, mama lui Clary, Jocelyn dispare și ea însăși este atacată de un demon--un ravener înspăimântător. Astfel, tânăra ajunge să-i cunoască pe vânătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i scape pe oameni de demoni și să-i controleze pe vampiri și vârcolaci. Un roman urban fantasy pentru tineri de toate vârstele cu, o acțiune plină de suspans, ritm alert, imaginație și originalitate.

Recenzie :
Ceea ce m-a făcut să citesc acest roman, a fost serialul făcut pe baza lui. Am văzut doar trei episoade și în minutul următor mi-am comandat primele cinci volume din serie, găsindu-le la o reducere de 58%. 
Nu pot să spun că povestea mi-era străină, dar pe parcurs a reușit să mă facă să citesc romanul până la capăt. Mi-a plăcut originalitatea de care a dat dovadă autoarea, atât în construcția personajelor, cât și a acțiunii ce te ține în priză chiar de la început. 
Chiar dacă în prim plan m-a enervat obișnuitul clișeu Fata Bună- Băiatul Rău și faptul că fata e mereu îndrăgostită de tipul dur și musculos, care nu are nici-un defect și e parcă scos din vise, împachetat special pentru ea, am reușit să mă conectez cu personajele și să mă pun în pielea lor, aproape de fiecare dată. 

Pe parcursul lecturii, mi-am dat seama că romanul e puțin diferit de serial, în sensul că aflăm fix din al doilea episod un detaliu ce apare pe la finalul cărții. O să citesc și celelalte volume și le voi face și lor câte o recenzie, dar acelea vor fi cu spoilere pentru că nu pot vorbi despre acțiunea din al doilea volum, fără să divulg ceva din primul. 
În acest prim volum, Clary încearcă s-o salveze pe mama sa, Jocelyn, care este răpită de Valentine, un fost vânător de umbre, ce vrea să restabilească rasa pură. Un fel de Hitler, după părerea mea. 
Pe parcurs, ea trece prin multe situații limită, cu scopul de a găsi Pocalul Mortal înaintea lui Valentine, care vrea să-l folosească pentru a-și forma o armată de vânători de umbre. 
Personajul care m-a enervat la culme, dar mi-a și plăcut foarte mult este Jace. El e un tip nonconformist, ce trăiește după un cod și încercă din răsputeri să-și facă datoria de vânător de umbre. El dezvoltă o atracție pentru Clary, pe care o ajută să-și găsească mama, dar totul se destramă în momentul în care află un mare secret. 

Finalul m-am așteptat să fie mai plin de acțiune, dar nici acesta nu ma dezamăgit. Până la urmă este o carte perfectă pentru tineri, ce te face să te detașezi de lumea reală și să intri în lumea distopică și plină de aventuri a Vânătorilor de Umbre.



Rating-ul pe care îl dau acestui roman este de 4/5 ursuleți! 

                                                    Vă recomand cu mare drag s-o citiți!

Informații despre autor : Cassandra Clare s-a născut pe 27 iulie 1973, fiind o autoare americană ce publică romane fantasy pentru adolescenți și adulți. Cea mai cunoscută serie a ei este Instrumente Mortale, ce a avut un succes extraordinar pe plan mondial. 



Alte cărți ale Cassandrei Clare :




miercuri, 16 martie 2016

Obiceiuri de cititor--Tag

1. Ai un loc unde preferi să citești ?

De obicei, citesc într-o grămadă de locuri, dar cel mai mult îmi place să citesc în pat, pentru că mă relaxează foarte mult.







2. Folosești un semn de carte sau îndoi colțul ?

Nu pot să spun că am multe semne de carte, dar cel mai mult folosesc unul singur la toate cărțile pentru că nu vreau să le stric pe celelalte. Au existat și situații când am îndoit colțul, pentru că nu aveam vreun semn la îndemână.









3. Poți să te oprești oricând din citit sau trebuie să ajungi la un anumit capitol sau la un anumit număr de pagini ? 

De regulă, mă străduiesc să citesc cam 100 de pagini pe zi. Câteodată nu puteam să ating acest număr deoarece carte nu-mi trezea interesul de a citi mai departe.










4. Bei sau mănânci atunci când citești ?

În mod normal, beau ceai sau apă când citesc. Nimic altceva!








5. Te uiți la TV sau asculți muzică în timp ce citești ?

Televizorul îl țin mai mereu închis, așa că mă străduiesc să fie cât de cât liniște când citesc. Mi-sa întâmplat odată să ascult coloana sonoră a unui film făcut pe baza cărții pe care-o citeam . Asta m-a ajutat într-o mare măsură și ma făcut să pricep mai bine acțiunea, iar în mintea mea imaginile au fost mult mai clare. Cum ? Nici eu nu știu!




6. Citești mai multe cărți în același timp sau le iei pe rând ?

Mereu m-am străduit să citesc cărțile pe rând, dar la unele nu am putut rezista și m-am apucat imediat ce am simțit nevoia să le citesc.












7. Citești acasă sau citești oriunde ? 

ORIUNDE









8. Citești cu voce tare sau în gând ?

Citesc în gând.









9. Se întâmplă să citești în avans sau să sari anumite pagini ?

Nu am făcut niciodată așa ceva și consider că nu ar avea rost. Poate în paginile pe care le sar sunt lucruri importante pe care nu le pot înțelege mai târziu.







10. Pocnești cotorul ?

Nu aș vrea să-l pocnesc, dar mi-se întâmplă. Nu pentru că mi-aș dori, ci pentru că nu-mi dau seama cum trebuie să țin cartea că să nu-l mai pocnesc.










11. Obișnuiești să scrii ceva pe cărțile tale ? 

Nu. De ce aș face asta ?

luni, 14 martie 2016

Concurs #1 (Încheiat)

Hei! Astăzi m-am gândit să fac un concurs cu două volume din biblioteca mea.

Este vorba despre primele două volume din seria Crossfire de Sylvia Day.

Eu nu am citit această serie și nu cred că o voi face prea curând.

Condițiile concursului sunt următoarele

1. Trebuie să mă urmăriți pe blog
2. Like la Panda And Books 
3. Like și Share public la această postare
4. Comentariu cu tag 2 prieteni la această postare.

Perioada concursului este de pe 14.03.- 27.04 2016 ora 23:59
Extragerea va fi filmată, pentru a nu exista dubii și va fi postată în data de 15.05 2016
De menționat este faptul că volumele sunt în ediții diferite.

Succes !

Îmi pare foarte rău că m-am lungit foarte mult cu concursul, dar iată că am aflat cine este câștigătorul. Priviți extragerea de mai jos și vedeți dacă ați câștigat!

După cum vedeți, Denisa Alina  este câștigătoarea. Aștept datele tale la adresa cristian.cristi00@yahoo.com, ca să-ți pot trimite premiul. Ai ca termen o săptămână!
Ne revedem la următorul concurs! =D

duminică, 13 martie 2016

Book Haul Martie 2016


Hei ! Voi ce cărți v-ați mai cumpărat ?

În luna martie am decis să mă apuc de o nouă serie foarte cunoscută și populară la noi. E vorba de Instrumente Mortale de Cassandra Clare. Am dat 100 de lei pe primele 5 cărți și le-am luat de pe Elefant.ro.
M-am apucat să citesc primul volum și tot ce pot să spun este că îmi place până acum.












 De pe Libris mi-am luat Blestemul din Swoon de Nina Malkin. Am auzit că e foarte bună, așa că și eu o voi citi.




Tot de la Cassandra Clare, mi-am  mai luat Testul Fierului, care la scris în colaborare cu Holly Black și este primul volum din seria Magisterium. Habar nu am despre ce este, dar am o vagă bănuială că va semăna cu Harry Potter.










Am mai găsit o ofertă foarte bună pe Libris, așa că mi-am achiziționat și primul volum din seria Vrăjitor și Vrăjitoare de James Patterson și Gabrielle Charbonnet. Nu am citit nimic de la acest autor, dar la această carte m-a atras coperta care e superbă, cât și faptul că e cu vrăjitoare.






La fiecare voi face o recenzie în curând! Voi ce cărți mai citiți ?


marți, 8 martie 2016

Recenzie Valuri de Viață de Lina Moacă

Produs publicat în 2015 de Herg Benet 
Data apariției: Decembrie 2015
Gen: Romantic 
Colecția Cărțile Arven
Format: 130 x 200
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 432




Dacă la vârsta de nouă ani Irina Albu își pierde părinții într-un stupid accident de mașină, nouă ani mai târziu se îndrăgostește. Dar nu oricum și nu de oricine. Căile imprevizibile ale tinerei fete sunt cu totul aparte. Cu cât își dorește mai mult să-și trăiască viața, cu atât viața se încăpățânează s-o trăiască pe ea, după reguli implacabile.

Pe parcurs ce citeam această carte, credeam că o să fac diabet, la cât de dulce e. La început mi-sa părut că e mai mult o carte pentru fete și că pe mine nu mă va prinde subiectul. Apoi a început să mă captiveze iar încetul cu încetul, parcă eram acolo alături de protagonistă, împărtășindu-i sentimentele la fiecare întorsătură de situație.
Irina e tipul de om foarte stabil, care vrea să-și atingă toate scopurile și să nu ezite să facă nimic, chiar dacă uneori face lucrurile prea repede." De ce acționez mereu înainte și abia după aceea gândesc?" Părerea mea este că defectul ei major este sensibilitatea excesivă, din cauza căreia ajunge să fie manipulată.

Povestea mi-a plăcut destul de mult. Îmi imaginam că este o adaptare mai modernă a poveștii Romeo și Julieta, din cauza situație limită în care sunt puse cele două personaje principale, Irina și Robert.

Încă de la început, Irina, o orfană, se mută alături de bunicul său, Dan, în București părăsind liceul din Paris. Acesta o înscrie la o școală nouă unde se acomodează destul de repede și își face câteva prietene. Chiar din prima zi întâlnește un "crai "cu ochi verzi, care o dă peste cap cu totul și-i tulbură nopțile cu frumusețea lui. Mai mult de atât nu are rost să spun pentru a nu vă strica plăcerea cititului.

Ce m-a deranjat a fost că în unele momente Irina dramatiza prea mult situațiile :" Chicotelile încetează, totul în jurul meu se încețoșează formele își pierd încet, încet, conturul, devenind doar o imensă pată gri."

Sentimentul de iubire nu e deloc străin de acest roman. E implementat cu grație în fiecare pagină, pentru a-ne detașa de lumea înconjurătoare, ținându-ne cu sufletul la gură alături de Irina și Robert.
Finalul mi-a plăcut atât de mult și char nu m-am așteptat la un asemenea deznodământ. Nu am înțeles exact câți ani avea Irina la final, dar presupun că lipsa de maturitate își avea locul în situațiile spumoase.
 Citatul meu preferat din carte este acesta:" Purtată de muzică, în inconștiența mea naivă îmi las mintea să rătăcească. Nu știu încotro mă îndrept, dar gonesc spre acel nicăieri iluzoriu, ca înspre zările albastre nemărginite, înmiresmate de imposibilitatea de a le cuceri. Acolo alte brațe mă îmbrățișează, alți ochi mă privesc, dându-mi fiori. Un zâmbet anume mă poartă tot mai departe, într-un loc în care nu mai există nimic decât bucuria clipei."














Un zori de zi la țară, pe 25 mai 1980, la poalele muntelui Sacru a lui Zalmoxe, în vechea vatră a Gugulanei. O fire pasionată de logica și ilogica faptelor, licențiată în Teologie-Istorie, a încercat să aducă lumină de aici și de dincolo... Și, astfel, a început să scrie cam tot ce i-sa acumulat în minte.

Îi mulțumesc foarte mult Linei pentru exemplar și abia aștept să-i citesc romanul de debut.






Rating-ul pe care îl ofer acestei cărți este de 4/5 ursuleți!

Vă recomand cu mare drag s-o citiți!

Acest roman poate fi achiziționat de pe site-ul editurii Herg Benet.

 
Powered By Blogger

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *