Din punct de vedere al lecturii, luna februarie a fost destul de bună. Am citit 4 cărți, iar pe a 5-a am început-o acum câteva zile.
Prima carte citită a fost Grey de E.L. James. Eu sunt un fan înrăit al seriei Cincizeci de Umbre ale lui Grey, așa că nu avem cum să ratez și această carte.
Din punct de vedere al stilului, nu am nimic de comentat. A rămas același care m-a atras de la bun început.
Partea mai puțin bună este că mă plictiseau groaznic acele scene de sex, care se tot repetau. O să urmeze și o recenzie pe care o voi posta în curând.
A doua carte citită a fost Vicky, nu Victoria de Cristina Nemerovschi. Acestei cărți i-am făcut și o recenzie pe care o puteți găsi aici.
Dacă ați citit recenzia pe care am scris-o acestei cărți, înseamnă că știți deja că abia aștept continuarea și că e seria mea preferată de până acum.
A treia carte este Zece Negrii Mititei de Agatha Christie. Recenzia ei o găsiți aici. E primul roman polițist pe care l-am citit, și intenționez să mai citesc pe viitor orice carte de la această autoare.
A patra carte este Zona Zero de Lavinia Călina. Acest roman l-am primit de la Lavinia pentru recenzie, iar părerea mea este extrem de bună despre el. Sper să mai citesc și cele două serii pe care le-a scris. Recenzia cărții o găsiți aici.
Ultima carte pe care am început-o este Cimitirul Animalelor de Stephen King. Am început s-o citesc acum vreo 2 zile și până acum am ajuns pe la pagina 70. Nu spun că e o capodoperă până în momentul de față, dar acțiunea e de foarte bună calitate. O să vă spun mai pe larg despre ea în recenzia pe care i-o voi scrie.
Lista mea de bloguri
luni, 29 februarie 2016
Recenzii
A.
B.
- Cristina Boncea- Octopussy
- John Boyne- Băiatul Cu Pijamale În Dungi
- Alexandra Bracken- Minți Primejdioase
- Mihail Bulgakov- Maestrul și Margareta
- Charlotte Bronte- Jane Eyre
- Cassandra Clare- Îngerul Mecanic
- Cassandra Clare-Orașul Oaselor
- Lavinia Călina- Zona Zero
- Lavina Călina- Copii Întunericului
- Suzanne Collins- Jocurile Foamei
- Agatha Christie- Zece Negrii Mititei
D.
- Joseph Delaney- Cronicile Wardstone
G.
- Marian Godină- Flash-uri din sens opus
- Diana Gabaldon- Călătooarea
H.
- Collen Hoover- UGLY LOVE
- Collen Hoover- Slam
- Charlaine Harris- Morți până la Apus
I.
J.
K.
- Stephen King- Carrie
- Stephen King- Cimitirul Animalelor
- Yasunari Kawabata- O mie de cocori
L.
M.
- George R.R Martin- Urzeala Tronurilor
- Kass Morgan- Cei 100
- George R.R Martin- Încleștarea Regilor
- James Meek- Un Gest De Iubire
- Lina Moacă- Valuri de Viață
- Marian Godină- Flash-uri Din Sens Opus
N.
- Cristina Nemerovschi- nymphette_dark99
- Cristina Nemerovschi- Vicky, nu Victoria
- Cristina Nemerovschi- Sânge Satanic
- Cristina Nemerovschi- Papușile
- Jandy Nelson- Îți Voi Dăruii Soarele
- Jeniffer Niven- Toate Acele Locuri Minunate
O.
- Corina Ozon- Zilele Amnților
- Lauren Oliver- Delirium
Q.
R.
- Ransom Riggs- Miss Peregrine
- Rainbow Rowell- Elenor And Park
S.
- Simona Stoica- Capcana
- Simona Stoica- Provocarea
- Eric Emmanuel Schmitt - Cea mai frumoasă carte din lume
Ș.
T.
Ț.
U.
V.
- Anna Vary- Ultima Vrăjitoare din Transilvania
W.
X.
Y.
- Rick Yancey- Al Cincilea Val
Z.

duminică, 28 februarie 2016
Inside Out Book Tag!
Heei! Ce mai faceți ? Cum o mai duceți în zilele astea înorate ?
Eu am un reading slump groaznic plus o durere de cap îngrozitoare. Ce remedii aveți pentru astea ?
De câteva zile, am început să citesc Cimitirul Animalelor de Stephen King, care-mi place destul de mult până în acest moment . E a doua carte pe care o citesc de la acest autor și am în plan să citesc mai multe.
Dar să nu mai zăbovim, după cum vedeți și în titlu, azi voi face Inside Out Book Tag!
Fericire. O carte care-ți aduce cea mai mare bucurie!

Cartea care mi-a adus cea mai mare bucurie este Bătălia Vraciului de Joseph Delaney. Am citit-o mai de mult și chiar dacă are vreo 400 de pagini, am terminato în vreo 2 zile. La cartea asta mi-a plăcut totul, așa că nu o să spun mai multe.

Dezgust. Ce carte te-a dezgustat cel mai mult ?

Sper să nu primesc înjurături de la fanii acestei cărți, dar mie nu mi-a plăcut deloc Suge-o Ramona. Am încercat s-o citesc de vreo 4 ori și de fiecare dată credeam că dacă avansez cu câteva pagini, acțiunea va fi mai interesantă. Cred că am ajuns pe la pagina 50 și de acolo n-am mai putut continua. Mda, îmi pare rău că am dat banii pe ea.
Frică. Ce carte te-a speriat cel mai mult ?
Până acum, cel mai mult m-a speriat Zona Zero de Lavinia Călina. Chiar dacă nu este o carte horror ci mai de grabă SF, avea niște pasaje unde descria zombie mai în detaliu și știu că acolo chiar mi-se făcuse pielea de găină. =)
Tristețe. Ce carte te-a făcut să plângi cel mai mult ?
Chiar dacă m-a plictisit în unele locuri, nu pot să spun decât Sub aceeași stea de Jonh Green. Finalul e extrem de dramatic iar declarațiile care și-le fac personajele, m-au făcut să-mi dau lacrimile.
Furie. Ce carte te-a enervat cel mai mult ?
M-a enervat cel mai mult Morți până la apus de Charlaine Harris pentru că, după părerea mea personajele erau așa de simple iar acțiunea atât de salbă și fără sens. Cartea asta mi-sa părut clișeul clasic de Fata Bună- Băiatul Rău.
Am citit doar jumătate din ea.
Deci, cam acesta a fost Tagul. Sper că v-a plăcut și aștept să-l faceți și voi !
Eu am un reading slump groaznic plus o durere de cap îngrozitoare. Ce remedii aveți pentru astea ?
De câteva zile, am început să citesc Cimitirul Animalelor de Stephen King, care-mi place destul de mult până în acest moment . E a doua carte pe care o citesc de la acest autor și am în plan să citesc mai multe.
Dar să nu mai zăbovim, după cum vedeți și în titlu, azi voi face Inside Out Book Tag!
Fericire. O carte care-ți aduce cea mai mare bucurie!

Cartea care mi-a adus cea mai mare bucurie este Bătălia Vraciului de Joseph Delaney. Am citit-o mai de mult și chiar dacă are vreo 400 de pagini, am terminato în vreo 2 zile. La cartea asta mi-a plăcut totul, așa că nu o să spun mai multe.
Dezgust. Ce carte te-a dezgustat cel mai mult ?

Sper să nu primesc înjurături de la fanii acestei cărți, dar mie nu mi-a plăcut deloc Suge-o Ramona. Am încercat s-o citesc de vreo 4 ori și de fiecare dată credeam că dacă avansez cu câteva pagini, acțiunea va fi mai interesantă. Cred că am ajuns pe la pagina 50 și de acolo n-am mai putut continua. Mda, îmi pare rău că am dat banii pe ea.
Frică. Ce carte te-a speriat cel mai mult ?
Până acum, cel mai mult m-a speriat Zona Zero de Lavinia Călina. Chiar dacă nu este o carte horror ci mai de grabă SF, avea niște pasaje unde descria zombie mai în detaliu și știu că acolo chiar mi-se făcuse pielea de găină. =)Tristețe. Ce carte te-a făcut să plângi cel mai mult ?
Chiar dacă m-a plictisit în unele locuri, nu pot să spun decât Sub aceeași stea de Jonh Green. Finalul e extrem de dramatic iar declarațiile care și-le fac personajele, m-au făcut să-mi dau lacrimile.
Furie. Ce carte te-a enervat cel mai mult ?
M-a enervat cel mai mult Morți până la apus de Charlaine Harris pentru că, după părerea mea personajele erau așa de simple iar acțiunea atât de salbă și fără sens. Cartea asta mi-sa părut clișeul clasic de Fata Bună- Băiatul Rău.Am citit doar jumătate din ea.
Deci, cam acesta a fost Tagul. Sper că v-a plăcut și aștept să-l faceți și voi !
vineri, 26 februarie 2016
Flash-uri din sens opus de Marian Godină
Primăvara înfloresc cărțile! Luna martie ne aduce surprize în materie de cărți și chiar de pe data de 1, puteți comanda romanul Flash-uri din sens opus de Marian Godină. Acest titlu este disponibil la precomandă pe site-ul Libris.Ro la prețul de 29 de lei.
A devenit cunoscut datorită textelor cu haz de pe Facebook ce prezintă întâmplări din viața de polițist rutier și a reușit să schimbe imaginea breslei sale. "Flash-uri din sens opus" reprezintă volumul de debut al lui Marian Godină, care trece de la uniformă la condei, devenind autor cu acte în regulă. O carte actuală și amuzantă care se citește cu sufletul la gură: momente din viaţa de zi cu zi în care deseori te regăsești, povestiri cu tâlc, personaje savuroase și memorabile întâlnite în trafic, limbaj autentic presărat cu (auto)ironie și umor cât cuprinde. Este cartea pe care nu te poți abține să nu o recomanzi unui prieten după ce o citești.
miercuri, 24 februarie 2016
Recenzie Zona Zero de Lavinia Călina
Produs publicat în 2015 de Herg Benet Data apariției: Noiembrie 2015
Colecția Cărțile Arven
Gen: Science Fiction, Thriller
Format: 130 x 200
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 240
Sinopsis : Lovita de un virus necunoscut, omenirea se afla în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boala, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie fata de putinii care au reușit sa supraviețuiască. Iar lupta este apriga. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire pana atunci: salvarea grupului pe care va ajunge sa îl conducă refugiata într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea ca nu este capabila sa treacă. Întâlnirea cu doi frați, tânărul Vlad și adolescenta Vanessa, va fi punctul de cotitura înspre decizia ultima. Pe cine mai poate salva? Ce forță îi poate da dreptul sa se joace cu vieți inocente? Poate sa își regăsească sentimentele de iubire în pofida apocalipsei care pare sa fi distrus totul în calea ei? Care este soluția pentru Zona Zero?
Răspunsul este un roman în același ritm alert și imprevizibil cu care Lavinia Calina ne-a obișnuit din primele sale cărți. Aventura vieții și a morții este doar un pretext pentru o poveste care te va zdruncina din temelii și care te va captiva pe de-a întregul.
Lupta pentru supraviețuire a început!
Recenzie: Citind această carte, mi-am descoperit pasiunea de a citi romane SF. Ceea ce m-a impresionat, a fost lupta pentru supraviețuire și modul de trai al personajelor. De multe ori m-am întrebat dacă unele dintre ele s-au adaptat într-un final la mediul de viață vitreg pe care-l duc.
Cartea e plină de scene intense, cu foarte multă acțiune care te țin în suspans și care nu-ți dă voie să lași cartea din mână, până nu o termini.
Încă de la prima pagină, am știut că îmi va plăcea acest roman și că voi fascinat de ceea ce urma să se petreacă pe parcursul acțiunii. Lupta aprigă ce se dă între " paraziți " și oameni este foarte complexă, având un strop de brutalitate presărat cu momente de iubire intensă.
Am citit acest roman în 3 zile și pot să spun că nu mi-am pierdut timpul degeaba pentru că am savurat fiecare întorsătură de situație și m-am amuzat la anumite replici foarte comice ale personajelor. De asemenea, personajele sunt foarte complexe, relațiile dintre acestea fiind foarte bine conturate iar descrierile au făcut deliciul lecturii.
Cred că este clar că m-a fascinat subiectul și sunt foarte curios de unde s-a inspirat Lavinia pentru personaje.
Personajul meu preferat este Elena deoarece este o fire diferită față de restul lumii, construindu-și caracterul în funcție de evenimentele prin care trece. M-a fascinat foarte tare, iar în timp ce citeam mi-o imaginam pe Lavinia în rolul acesteia, având imaginea cu ea din trailerul cărții pe care-l găsiți mai jos. Trailer-ul cărții surprinde foarte bine evenimentele ce au loc, dar ne dezvoltând foarte mult subiectul cății, pentru a ne bucura de plăcerea cititului.
Finalul este deschis, extrem de intens și surprinzător. Mie nu mi-a venit să cred că s-a terminat așa cartea. Cred că ar fi bine dacă ar apărea o continuare pentru a ne lămurii ce se întâmplă mai departe în respectiva Zonă Zero.
În încheiere, aș vrea să-i mulțumesc Laviniei pentru exemplar și îi doresc să tot scrie cărți, care să ne încânte pe noi, cititorii .
Rating-ul pe care îl dau acestei cărți este de 5\5 Ursuleți !
Vă recomand cu mare drag s-o citiți!
Informații despre autor : Lavinia s-a născut revoluționară, în decembrie 89. Urmează cursuri de filologie și pedagogice în Caransebeș. În 2008 se mută în Timișoara și studiază limbi străine și facultatea de litere. În prezent lucrează ca editor-imagine\fotograf la propria firmă.( Călina Audio-Video)
luni, 22 februarie 2016
Recenzie Vicky, nu Victoria de Cristina Nemerovschi
Produs publicat în 2015 de Herg BenetData apariției: Octombrie 2015
Colecția Cărțile Arven
Gen : Beletristică
Format: 130 x 200
Tip coperta: Broșată
Număr pagini: 336
Sinopsis:
Am 13 ani și 6 luni și fac în continuare sex pentru că e fun. Am trei iubiți interziși, o prietena foarte bună, un sfert de câine, câteva jointuri în rucsac. Îmi plac bocancii și tricourile negre cu cranii. Duc o viață aproape normală, ca orice elevă de clasa a șaptea. Mai mă cert uneori cu mama și fug cam des de acasă.
A, da, și fratele meu tocmai a dat foc școlii.
Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.
De când am început să citesc cartea, am fost plăcut surprins că stilul Cristinei Nemerovschi a rămas același și că începe să detalieze povestea lui Vicky într-o a doua parte a bestseller-ului nymphette_dark99.
Spun de pe acum că mi-a luat trei zile să citesc cartea, savurând fiecare întâmplare comică sau mai puțin comică din interiorul ei, plăcându-mi de la primul cuvânt la ultimul.
În acest al doilea roman, aflăm despre protagonistă că este în căutarea fratelui ei Tedy, care a dat foc școlii. Pe parcursul întâmplărilor, în interiorul ei începe să se dezvolte sentimentul de iubire față de profesorul de engleză, Radu, cu care începe o relație de dragoste, menită să-i aducă fericirea.
Vicky trăiește clipa și nu se lasă în lături de la vreo escapadă alături de prietenii ei. Ne povestește despre oameni și despre gândirea lor infectă, ce și-a pus amprenta pe societatea în care trăim.
Este construită în așa fel în cât să te facă să-i urmărești viitoarele aventuri și să fi cu sufletul la gură în momentele de maxim suspans.
În timp ce citeam, îmi închipuiam un întreg film ce se derula cu fiecare eveniment produs și aș fi extrem de încântat dacă s-ar face un film după această serie. Nu doar că ar avea fani, dar ar fi și "apa rece ce ne trezește de dimineață", pe care mulți n-o folosesc.
Pot să spun că am început anul 2016 excelent, citind această carte și o rog pe această cale pe Cristina să scrie mai repede continuarea, pentru că eu nu mai pot să aștept.

Citatul meu preferat din carte este acesta :" Ne doream să fim liberi. Să facem într-o zi o lume după propriile noastre legi, care cu siguranță ar fi fost mai bune, mai adevărate decât astea de acum. O lume în care să separăm oamenii. Cei reali, cei care își trăiau propriile vieți, să fie despărțiți de cei care doar căscau gura le ce le spune turma că trebuie să facă, și apoi urmau amorțiți instrucțiunile, de parcă ar fi fost singurul lor adevăr. Ăia care nu făceau decât să încurce viețile celor care contau."
Puteți comada cartea de pe site-ul editurii Herg Benet.
Rating-ul pe care i-l dau acestei cărți este de 5\5 ursuleți.
Vă recomand cu mare drag această carte !
duminică, 21 februarie 2016
The Coffee Book Tag!
Am vrut să fac de ceva timp acest tag și consider că acum este momentul potrivit. Nu mi l-a dat nimeni, pur și simplu cred că este foarte potrivit pentru început.
1. Cafea neagră. O carte în care intri cu greu, dar care dispune de mulți fani.

Prima carte care mi-a venit în minte a fost Zece Negrii Mititei de Agatha Christie, pentru că este o carte clasică și de obicei publicul mai tânăr e atras de noile apariții, mai puțin de cele clasice.

2. Peppermint mocha. Numește o carte\serie care devine mai populară în perioada verii sau în zile festive.

Cronicile Wardstone sunt niște cărți extraordinare și părerea mea este că devin mai populare în perioada verii, pentru că le poți citi până târziu afară, că ziua e mai lungă.
3. Ciocolată caldă. Care este cartea preferată din copilărie ?
Cartea mea preferată din copilărie a fost Pinocchio de Carlo Collodi. Nu mai știu sigur, dar cred c-am citit-o de vreo 10 ori.

4. 2 shoturi de expresso. O carte care te-a ținut în priză de la început până la final.

Cartea care m-a ținut în priză a fost 50 de Umbre Întunecate. Chiar dacă multă lume detestă această serie, mie personal mi-a plăcut.


5. Starbucks. O carte care o vezi pretutindeni.
Peste tot am văzut Sub aceeași stea de John Green. Nu înțeleg de ce toată lumea este obsedată de ea. Pe mine nu m-a impresionat prea mult.
6. That hipster coffeshop. Oferă-i unui autor român recunoștință. Care e acesta ?
O autoare care mie îmi place foarte mult este Cristina Nemerovschi. Aș citi orice ar scrie.
7. Oops! Din greșeală am luat cafea decofeinizată! Numește o carte de la care așteptai mai mult.
Cartea de la care așteptam mai mult este Carrie de Stephan King. Credeam că va fi mult mai bună decât a fost .


1. Cafea neagră. O carte în care intri cu greu, dar care dispune de mulți fani.

Prima carte care mi-a venit în minte a fost Zece Negrii Mititei de Agatha Christie, pentru că este o carte clasică și de obicei publicul mai tânăr e atras de noile apariții, mai puțin de cele clasice.

2. Peppermint mocha. Numește o carte\serie care devine mai populară în perioada verii sau în zile festive.

Cronicile Wardstone sunt niște cărți extraordinare și părerea mea este că devin mai populare în perioada verii, pentru că le poți citi până târziu afară, că ziua e mai lungă.
3. Ciocolată caldă. Care este cartea preferată din copilărie ?

4. 2 shoturi de expresso. O carte care te-a ținut în priză de la început până la final.

Cartea care m-a ținut în priză a fost 50 de Umbre Întunecate. Chiar dacă multă lume detestă această serie, mie personal mi-a plăcut.

5. Starbucks. O carte care o vezi pretutindeni.
Peste tot am văzut Sub aceeași stea de John Green. Nu înțeleg de ce toată lumea este obsedată de ea. Pe mine nu m-a impresionat prea mult.
6. That hipster coffeshop. Oferă-i unui autor român recunoștință. Care e acesta ?
O autoare care mie îmi place foarte mult este Cristina Nemerovschi. Aș citi orice ar scrie.7. Oops! Din greșeală am luat cafea decofeinizată! Numește o carte de la care așteptai mai mult.
Cartea de la care așteptam mai mult este Carrie de Stephan King. Credeam că va fi mult mai bună decât a fost .
8. Amestecul perfect. Numește o carte care a fost atât amară, cât și dulce, ca într-un final să fie satisfăcătoare.


Când am început să citesc Jocurile Foamei, am crezut că e ceva foarte plictisitor dar pe parcurs m-a captivat și acum caut volumul trei pentru că trebuie să știu neapărat cum se termină.
Deci, cam acesta a fost Tag-ul. Sper să vă placă. Să zicem că-l dau oricui vrea să-l facă mai departe.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



















